Oare fulgii de zapada nu se aseaza pe aripile pasarilor? Nu le este frica, pasarilor, ca fulgii or sa le ingreuneze zborul si poate, fara sa-si dea seama, vor obosi si vor cadea pe o alee in parc, unde, poate, o fetita ce-si plangea tristetea in singuratatea aleilor albe si reci, isi va fi gasit inima rupandu-i pieptul neted, alb si rece.
Alb... alb e bun, iar negru este rau... mie alb imi spune rece. Mi-as dori ca-n rai sa nu fie alb... nu zic ca nu mi-ar placea in rai, doar... mi-ar placea sa fie altfel. Toate-s bune, albe, frumos mirositoare, muzica divina ce te inconjoara, te invaluie subtil, pacea pura si totala.... suna frumos dar plictisitor, manipulator... as putea sa ma adaptez si poate chiar sa-mi placa, dar asta fac in fiecare zi, chiar si aici pe pamant. Pe de alta parte, negrul, iadul, caldura, toropeala, chinul vesnic... cred ca si aici m-as adapta. Stiu ca-mi place caldura, chiar si toropeala, imi place si chinul, durerea... sau poate ca nu-mi place neaparat dar cu siguranta am nevoie de ele. Nu stiu ce m-as face fara durere, fara pasiune, fara toata dragostea ne-impartasita... cu siguranta as supravietui, m-as adapta asa cum as face si cu raiul sau iadul, dar... acum m-am adaptat asa.
Eu sunt, exist, in urma adaptarilor mele. Eu sunt un alt fulg de zapada ce cade din cer si nu stiu daca am sa merg in rai sau iad, caci nici una nici cealalta nu-mi par a fi placute. Poate ca-n ziua de apoi am sa le cer "sefilor" sa ma lase pe pamant si am sa hoinaresc padurile, plajele, aleile si-am sa sperii cate-o fetita ce-si cauta intelesurile intr-un parc alb si rece. Poate am sa fac toate astea dar pana atunci mai e timp.
Blaga...
O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat!
Să nu se simtă Dumnezeu
în mine
un rob în temniţă - încătuşat.
Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu, să spintec
nemărginirea,
să nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra cer,
şi cer sub mine -
şi-aprins în valuri de lumină
să joc
străfulgerat de-avânturi nemaipomenite
ca să răsufle liber Dumnezeu în mine,
să nu cârtească:
"Sunt rob în temniţă!"
Să nu se simtă Dumnezeu
în mine
un rob în temniţă - încătuşat.
Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu, să spintec
nemărginirea,
să nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra cer,
şi cer sub mine -
şi-aprins în valuri de lumină
să joc
străfulgerat de-avânturi nemaipomenite
ca să răsufle liber Dumnezeu în mine,
să nu cârtească:
"Sunt rob în temniţă!"
As fi putut s-aleg dintr-o multime de autori de proza, poezie, analitici politic, sociologi sau psihologi, bloggeri, betivi sau fetite triste pe alei albe si reci, dar n-am facut-o. N-am facut-o si l-am ales pe Blaga. Cautati-mi nod in papura, daca vreti, caci nu sunt vre-un geniu, c-am si eu omenestile mele pe care n-am sa le insir aici, poate intr-o alta povestire. Acum nu vreau decat sa simt, sa plang, sa sangerez, sa uit de.. voi. Vreau ce am vrut si pana acum, sa cersec lacrimi, vreau jertfe de culoare, vreau sa insamantez in voi iscoada sufletului, vreau sa simtiti chinul sufletului pe care-l ignorati de atat amar de vreme. Nimic din toate astea n-o sa va aduca confort sau siguranta, ci numai, poate, veti vedea sangele si veti intelege de ce va place rosul, negrul sau albul.
Reguli si simboluri, nu ne plac, le uram pe cele mai multe, ignoram multe altele si acceptam foarte putine dintre ele. De ce le acceptam?!? Regulile, legile, morala, automatizarea sunt etaloane, sunt punctele noastre de srijin, credinta este un punct de sprijin si cand cautam adevarul, ca sa nu reinventam roata de fiecare data, gasim raspuns (macar pe moment) la toate intrebarile, prin reguli, morala, religie, mit. Oh doamne si cat ma chinui sa nu-ti cer ajutorul, cat ma chinui sa n-am nevoie de tine desi de fiecare data vad cat de greu le e sa inteleaga ca n-ai toate raspunsurile, ca tu ne-ai lasat puterea de a alege si ca binele si raul sunt inventiile unor "ingusti la minte" care n-au resit sa te vada.
Ce sarac si lipsit de sens, pare uneori, sa urmezi toate etapele spre ai castiga increderea. Cat de mult ma chinuie Blaga, Eminescu sau Eliade cand vad (zic eu) cat de mult au dat si cat de putin au primit, intr-o normala, sociala si acceptata ordine a schimburilor, dar ma gandesc ca si-au dorit sa-si jertfeasca sangele pentru o lacrima. Ma gandesc ca "a insamanta" inseamna, nu sa schimbi ceva cu altceva ci sa dai ceva ce ar putea sa rodeasca, ceva ce nu are efecte imediate ci ceva ce ar putea fi dovedit in timp indelingat. Nu exista castigi sau pierzi aici, important este doar sa fi acolo, sa spui ce ai de spus cat mai sincer fara sa te gandesti la ce ar insemna asta. Nici macar nu trebuie sa supui vorbelor tale, nu trebuie sa devi un sclav, ci doar fii acolo, fii sincer, spune ce ai de spus si mai departe nu conteaza caci nu esti singurul megaloman in viata.
